Ciorbiţă de primăvară cu hrişcă

Cred că v-am mai povestit că hrişca este unul dintre cele mai bune alimente pentru primăvara. Este foarte nutritivă, însă uşoară pentru digestie şi are prorietatea de a usca şi a încălzi, adică echilibrează Kapha dosha. Zilele astea mă gândeam ,,ce să mai gătesc din hrişcă?'' şi mi-a venit în gând să fac o ciorbiţă cu hrişcă. Îmi amintesc că ceva asemănător mai făcea mama mea înainte, spunând că la ei în Ucraina aceasta ciorbiţă se numea ,,ciorbă ţărănească''. Ea o făcea cu puţine legume, de obicei  cu roşii, dovlecel, cartofi, tăiate mare în 4. Eu am folosit mai multe legume autohtone care se găsesc acum în piaţă, însă puteţi să adaptaţi la ce legume aveţi la îndemână. Mie mi-a plăcut tare, e saţioasă, uşoară, reconfortantă şi energizantă.

Ingrediente (2-3 porţii):
  •  jum. cană hrişcă
  • 1 fir mare de praz
  • 1 morcov
  • 1 păstârnac
  • 1 cartof
  • 1/4 ţelină
  •  opţional 3 roşii mici (eu am folosit roşii îngheţate, folosiţi proaspete dacă sunt în sezon)
  • câteva fire de pătrunjel
  • 1 linguriţă sare neiodată
  • 2 frunze de dafin, 1 fir cimbru, 1/3 linguriţă coriandru măcinat, 1/4 linguriţă ghimbir măcinat, 1/4 piper negru macinat (optional, dupa gust)
  • 1 lingură ghee sau ulei de floarea-soarelui presat la rece
Preparare (25 min):
  1. Hrişca se spală şi se pune la fiert într-o cantitate mare de apă (1,5 l). Puteţi adăuga puţină sare.
  2. Legumele se taie mic pe rând şi se călesc la foc mic intr-o tigaie, amestecând tot timpul: mai intai prazul, apoi morcovul, păstârnacul, ţelina şi la sfârşit cartoful.
  3. După ce şi cartoful a fost călit câteva minute, adăugăm condimentele măcinate (în afară de piper): ghimbir, coriandru. Mai călim câteva minute.
  4. Adăugăm legumele la hrişca care ar trebui să fie deja aproape gata. Adăugăm acum şi roşiile întregi, sau tăiate în jumătate. Adăugăm şi alte condimente: dafin, cimbru, sare. Lăsăm să fiarbă la foc mic până legumele şi hrişca sunt gata (în jur de 10 minute).
  5. La sfârşit adăugăm piperul măcinat, pătrunjelul tocat şi mai multă sare dacă e nevoie. Amestecăm bine şi închidem focul.

Comentarii

Postări populare