Cum să îmbunătăţim digestia şi asimilarea

În articolul precedent v-am vorbit un pic despre agni, focul digestiv. În Ayurveda se acordă o importanţă foarte mare lui agni. Mi-am amintit de un banc care circula în zona în care am crescut eu şi în care erau foarte multi evrei pe timpurile comuniste. Nu mai ştiu exact bancul, dar ideea era că fiul unei familii de evrei facea slujba în armată undeva departe, nu reuşea să vină să viziteze părinţii şi a găsit doar să vină cu un tren care era în trecere prin oraşul respectiv. Părinţii se tot gândeau cum să-l întrebe în câteva secunde despre toate şi până la urmă când vine trenul mama îl întreabă cum el se duce la veceu. :) Tin minte că erau o grămadă de bancuri care făceau mişto de faptul că evreii îi acordă o atenţie foarte mare alimentaţiei. Ei mâncau numai gătit acasă, cald, dietetic, multe supe, din carne preferau carne de găină, nu combinau niciodată lapte cu carne etc. Nişte extraterestri în zona în care din meniul zilnic fac parte cârnaţi, mici, salam, frigărui, pilafuri grase, cartofi prăjiţi :)).
De fapt, scaunul spune foarte multe despre sănătatea noastră şi reflectă cât de bun este agni.
  • Scaunele inconsistente, fluide, diareice indică un agni crescut (specific Pitta crescut sau în dezechilibru). Cauzează malabsorbţia (incapacitatea intestinului de a absoarbe subst.nutritive), ,,arderea'' ţesuturilor, slăbirea organismului.
  • Scaunele cu un miros foarte urât, o culoare deschisă şi eventual cu bucăţi de mâncare nedigerată indică un agni dereglat şi o digestie şi asimilare foarte proastă. Cauzează malabsorbţia, acumularea toxinelor.
  • Constipaţia, balonarea şi gazele indică un agni scăzut (specific pentru Vata). De multe ori duce la slăbirea organismului în general si mai ales a sistemului nervos.
  • Scaunele cleioase, care rămân lipite de marginea vasului sunt semn al unu agni scăzut şi indică exces de mucus în organism (specific pentru Kapha). Generează acumularea de toxine, boli legate de exces de mucus, obezitate, inerţie şi gândire lentă, afecţiuni la sistemului respirator.
Un agni bun şi constant se manifestă printr-un scaun normal, format. Gazele sunt în limita normalului şi nu generează probleme (balonarea, zgomote şi mişcări neplăcute în intestine). Pofta de mâncare este normală şi constantă, senzaţia de saţietate de la mâncare ditetică (nu prăjită, foarte condimentată etc) vine repede. Mintea este limpede şi percepţia stimulilor interiori şi exteriori este foarte bună.
Agni este legat de foc şi de soare. De aceea, vor creşte agni: mâncarea preparată la foc, mâncarea caldă, alimente roşii, alimente picante. În sezonul cald agni creşte în sezonul rece descreşte. Pe parcursul zilei avem agni bun, după apusul soarelui agni se duce şi el la culcare :). De fapt se ocupă cu alte chestii, de exemplu cu prelucrarea substanţelor nutritive şi a informaţiilor primite în acea zi.
Pentru că acum este anotimpul Vata şi mai ales că plouă agni este scăzut. De aceea, aş vrea să vă împărtăşesc câteva lucruri care sunt extrem de importante pentru agni.

Scad agni:

  • Alimente dulci, amare, uleioase, grele, ,,umede'', reci.
  • Mâncarea în cantităţi mari (atunci când simţim că avem burta plină şi nu putem mişca)
  • Apa în timpul  sau după mâncare (apa se bea cu 15 min. ianinte de mâncare). În timpul mesei putem servi puţin ceai din condimente.
  • Apa, băuturile sau mâncarea foarte rece.
  • Combinaţii incorecte. Foarte important: nu combinaţi lactatele cu fructe, lactatele cu peşte sau carne (hihi, evreii au dreptate). Musli cu fructe şi cu lapte sau cereale cu lapte rece blochează agni. Dacă va plac muesli, opăriţi-le cu apă şi lăsaţi să se înmoaie 15 min. Fulgii opăriţi cu lapte sau cereale preparate cu lapte de asemenea sunt ok, mai ales dacă adăugaţi nişte condimente (cardamom, fenicul etc). Dar nu adăugaţi acolo fructe proaspete sau uscate. Ştiu că iaurt cu fructe e ceva delicios, dar dacă aveţi probleme cu digestia evitaţi aceasta combinaţie şi veţi vedea imediat că vă simţiţi mai bine. Iaurtul in general nu este indicat celor cu un agni scăzut, mai ales celor cu o constituţie Kapha.
  • Un regim de viaţă sedentar, când stăm pe scaun mult timp
  • Un somn prea lung (m.mult de 8 h)
  • Viaţa sexuală prea intensă

Menţin un agni sănătos:

  • Gustul sărat, acru şi picant cresc agni, insa pentru un agni echilibrat se recomanda ca mancarea sa aiba prezente toate cele 6 gusturi. 
  • Utilizarea condimentelor: la prepararea mâncării, sub forma de ceai sau sub forma de supliment (fitoterapeutic). Cresc agni mai ales condimentele ,,fierbinţi'' (piper, chili, ghimbir etc) care merg foarte bine pt. Kapha. Vata au un agni variabil si mai bine să folosească  condimente moderat picante şi sare. Pt. un agni normal sunt recomandate cantităţi moderate de condimente uşor picante (cadramom, turmeric, coriandru, fenicul)
  • Ghee
  • Mâncăm doar atunci când ne e cu adevărat foame (nu atunci când suntem nervoşi, nu ronţăim ceva când lucrăm, nu încercăm să băgăm ceva în noi dimineaţa devreme etc)
  • Mesele mici şi regulate. Stomacul nu trebuie să fie umplut mai mult de 3/4
  • Micul dejun şi cina uşoare, iar masa prinicipală la amiază. De preferat e să nu mâncăm după apusul soarelui, dar e complicat cu pragramul pe care il avem, de aceea trebuie să încercăm să mâncăm măcar cât mai uşor seara (legume). 
  • Mâncăm conştient, savurând mâncarea (nu facem altceva, nu purtăm discuţii neplăcute în timpul mesei etc)
  • Meditaţia, exerciţii de respiraţie profundă, yoga
Din suplimente pentru creşterea lui agni vă pot recomanda Digest Complet, îl găsiţi aici: http://veda-store.ro/magazin?page=shop.product_details&flypage=flypage.tpl&product_id=99&category_id=34
Ceaiul pentru creşterea lui agni poate fi făcut din orice condimente potrivite pentru consituţia voastră (verificaţi în dieta pt. dosha respectiva), de exemplu cel de aici: http://blossomofanewlife.blogspot.ro/2012/10/ceai-pentru-sezonul-rece-vata-si-kapha.html.
Tridoshic este amestecul de coriandru, chimen(sau chimion) si fenicul. Puteţi face un termos întreg de ceai şi să-l beţi la fiecare masă, având grija ca lichidul să nu umple stomacul prea mult.

Comentarii

Postări populare