Supă-cremă verde de vară

Ador să prepar supe şi ciorbiţe verzi vara! Legumele verzi sunt alcalinizante şi în general echilibrează Pitta dosha, ceea ce e  foarte benefic vara. Sunt foarte bune şi pentru Kapha, şi pentru Vata, mai ales dacă sunt gătite bine cu diverse condimente care îmbunătăţesc digestia. Din fericire, vara avem o multitudine de legume verzi. Poate în piaţă nu sunt aşa multe, mai mult primăvara, însă în ferme organice care sunt destul de multe acum şi în România, există o varietate foarte mare. De asemenea, pot fi folosite diverse frunze din flora spontană dacă petreceţi timp în afara oraşului, nu rataţi să va faceţi provizii. Pentru această supă pot fi folosite orice fel de frunze comestibile: spanac, frunze de sfeclă obişnuită, mangold, măcriş, măcrişor, ceapa verde, rucola, iarba grasă, frunze tinere de păpădie, de patlagină, salată, diverse tipuri de varză cu frunze, frunze de ridiche etc. Contează proporţia cu legume cu gust dulce, astfel încât supa să nu iasă prea amară. Condimentele în principiu se folosesc după gust şi în funcţie de constituţie, cel mai bine merg condimentele neutre (coriandru, fenicul, ghimbir) şi plantele aromatice.

Ingrediente (3 porţii)
  • 1 dovlecel mare (eu am folosit zucchini)
  • 1 cartof nou 
  • câţiva căţei usturoi
  • 2 cepe mici
  •  1 legătură iarbă grasă
  • 1 legătură mare mangold (sfelcla pentru frunze, i se mai spune şi sfeclă furajeră, dar nu sunt sigură că e acelaşi lucru)
  • o mână frunze de rucola + flori de rucola pentru ornat 
  • câteva fire pătrunjel
  • câteva fire oregano proaspăt
  • 1-2 linguriţe sare neiodată
  • 1 linguriţă seminţe de coriandru (mai bine măcinat dacă vă deranjează seminţele în supă)
  • 2 frunze de dafin
  • opţional piper proaspăt macinat sau alte condimente după gust
  • 1 lingură ulei de floarea-soarelui presat la rece sau ghee
  • apă fierbinte, 1 l
Preparare (în jur de 20 min.)
  1. Încălzim ulei la foc mic, adăugăm seminţele de coriandru, călim 30 de secunde.
  2. Adăugăm ceapa şi usturoi feliate, călim câteva minute.
  3. Adăugăm apă fierbinte, cartoful feliat, dovlecelul feliat, puţină sare, frunzele de dafin. Lăsăm să fiarbă la foc mic.
  4. Între timp spălăm bine frunzele de mangold sau spanac, iarbă grasă şi ce frunze mai folosiţi  în câteva ape, îndepărtăm tulpinile prea groase, le tăiem mare şi le adăugăm la supă. Rucola, pătrunjelul şi oregano sau alte plante aromatice nu se adaugă acum, ci la sfârşit.
  5. Lăsăm să fiarbă în jur de 10-15 minute. Gustăm şi mai adăugăm sare, piper sau alte condimente după gust.
  6. Adăugăm şi verdeaţa şi pasăm cu blender până la omogenizare. 
  7. Ornăm cu flori de rucola şi frunze de oregano şi servim supa caldă. Se poate servi cu nişte suc de lămâie sau cu smântână/unt de casă. 

Comentarii

  1. Minunate retetele tale, multumim Tania!

    RăspundețiȘtergere
  2. Minunată eşti tu! :) Mulţumesc frumos, mă bucur că ceea ce fac este de folos!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare