Q&A: să mâncăm sau să nu mâncăm pâine?


Am avut multe discuţii pe aceasta temă, fetele mă întreabă de obicei dacă e bine să mănânce pâinea, ce fel de pâine să mănânce, de unde iau eu o pâine bună.

Atunci când vorbim de pâine, trebuie să ne gândim la grâu (sau cereale în general) şi drojdia (fie aceasta şi naturală, maia). Cerealele sunt bune pentru toate tipurile de constituţie, însă în pâine acestea au capacitatea de a creşte Kapha şi facilitează acumularea mucusului în organism.  Pe de altă parte, drojdia creşte elementul aerului şi poate genera balonarea şi alte simptome neplăcute la persoanele de tip Vata. Pentru Pitta pâinea este bună. Pentru Vata ar fi bune lipiile de tip indian (chapati), preparate fără drojdie. Persoanele de tip Kapha ar trebui sa consume pâinea cât mai puţin, însă după părerea mea lipii din făina integrală sunt de asemenea ok dacă nu sunt dezechilibre.

În al doilea rând, vorbim de pâinea preparată doar din făină, apă, sare şi drojdie naturală (maia). Toate tipurile de pâine care se găsesc la supermaket conţin o listă imensă de amelioratori şi aditivi sintetici şi nu intră în discuţie absolut deloc. Pâinea adevărată o găsiţi rar, în unele oraşe sunt brutării şi restaurante care fac aşa ceva. Cei care aduc ,,produsele de la Sibiu'' mai aduc şi pâine în unele locuri şi aia mi s-a părut bună, deşi nu are o listă de ingrediente.
Aşadar, vă pot sfătui să faceţi pâinea singuri. Lipiile se fac foarte uşorşi relativ repede. Iar dacă nu aveţi timp de aşa ceva, limitaţi pe cât posibil consumul de pâine din comerţ. Eu personal consumând de câteva ori pe zi terciuri de cereale nu simt nevoia de pâine şi o consum foarte rar.

O altă chestiune care trebuie luată în considerare este că pâinea se consumă CU mâncarea gătită şi lichidă. Sandviciurile sunt total non-ayurvedice.Cresc Vata, Kapha şi Ama (toxine). Nu vă luaţi după reclamele care spun că sandviciul lor care conţine 2 frunze de nu ştiu ce verdeaţă este super sănătos.

Şi ultimul lucru, aş recomanda persoanelor care au candida să excludă pâinea preparată cu drojdie din dietă până la restabilirea echilibrului. 

Comentarii

Postări populare