Ceai pentru sezonul rece (Vata şi Kapha)

http://christianhomekeeper.org/files/2010/10/hot-tea.jpg
sursa foto: christianhomekeeper.org
După cum ştiţi deja eu sunt Vata-Pitta, sau asta cred că sunt deocamdata, câteodata ne ia o viaţa întreagă să înţelegem cine suntem :). Toamna (anotimpul Vata) şi iarna (anotimpul Kapha) Vata este mai pronunţată, pe când primăvara şi vara mă caracterizează mai mult Pitta şi în general mă simt foarte bine, mai ales primăvara şi la începutul toamnei, când e o vreme nici caldă, nici rece. Însă în antotimpul rece coşmarul vieţii mele este o circulaţie extrem de proastă, mâinile şi picioarele reci. Nu pot să spun că mor de frig (aşa cum mi s-au plâns toate prietenele mele Kapha-Vata), dar simt nevoia de mai multă căldură. Vă voi povesti cât mai repede despre anotimpul Vata şi recomandările generale legate de acest anotimp, deocamdată vreau să vă împărtăşesc ceaiul pentru Vata pe care mi-l fac în fiecare zi şi  îmi este de mare ajutor. Am ales plantele care să fie bune si pentru Vata şi pentru Kapha şi să nu fie nici extrem de picante în cazul în care e careva dintre voi tot Vata-Pitta.

Ingrediente:

  • Busuioc (de preferat de la plafar)
  • Cardamom (boabe intregi, de la plafar sau acolo unde se vând condimente)
  • Cuişoare (întregi, de la plafar sau condimente)
  • Ghimbir proaspăt, tăiat mic sau ras, merge şi ghimbir uscat atunci când nu aveţi (proaspăt-supermaket, uscat- plafar sau de la condimente)
  • Scorţişoara, scoarţă  (de la plafar sau condimente)

Cum se prepară:

Se face o infuzie în proporţie 1:8 (1 parte plante, 8 părţi apă), dar dacă beţi ceaiul pur şi simplu nu e musai să ţineţi cont de proporţii, cum e în cazul bolii. Deci, luaţi o bucăţică de ghimbir, tăiaţi-o mic sau daţi prin răzătoare, luaţi nişte condimente şi infuzaţi totul cu apă fierbinte. În mod ideal infuzia se face 30 min. Dacă nu aveţi jumătate de oră, puteţi fierbe câteva minute la foc foarte mic plantele. În cazul plantelor aromatice este de preferat se faceţi infuzie pentru că uleiurile volatile se evaporă la temperaturi mari. Puteţi face mai mult ceai pentru toată ziua şi să-l păstraţi în termos sau să-l încălziţi la foc mic. Un termos e extraodinar pentru că astfel plantele se vor infuza bine şi în acelaşi timp veţi avea mult timp ceai cald la îndemână.

Acţiuni:
  •  îmbunătăţeşte circulaţia şi încălzeşte
  • îmbunătăţeşte digestia şi metabolismul
  • are efect uşor energizant, ajută la activitatea intelectuală
  • are efect uşor expectorant, antibacterian, antiviral şi sudorific (de ajutor pentru a preveni răceala sau când simţim un început de răceală)
  • scade Vata şi Kapha în general 
Pot fi utilizate şi următoarele condimente:
 boabe de piper negru, dar nu îl recomand în fiecare zi. Este un bun expectorant şi foarte util mai ales pentru Kapha.
frunze de salvie, mai ales în receli (are efect expectorant)
seminţe de fenicul sau coriandru, nu încălzesc, dar în schimb îmbunătăţesc digestia cu care V şi K au deseori probleme în perioada rece

De preferat ca plantele să fie luate de la plafar, întregi pentru că atunci sunt păstrate mai multe proprietăţi. Dar dacă aveţi la îndemână nişte condimente măcinate,  nu ezitaţi să le folosiţi.


Sper că reţeta va fi de folos şi vouă! Aştept cât mai multe noutăţi de la voi! :-)


Comentarii

  1. Super tare ceaiul asta.....iti dai seama ca sunt "pe el" maine dimineata. Intre timp am gasit unde sa determin tipologia sunt o VATA clar si sigur....
    Am zis ca o sa incep sa citesc tot ce ai scris pe aici......
    Super hrisca cu prune si nuci, am ras bolul ce l-am avut la job.....Ai multe retete aici care merita incercate, multe le fac si eu ...in stilul meu .....eu nu consum lactate de nici un fel si untul ghee nu il pot folosii dar voi incerca cu ulei vegetal
    Nu stiam de ce imi place mie uleiul de susan .....nu stiam ca sunt o VATA....dar stia organismul singur...

    RăspundețiȘtergere
  2. Ma bucur ca ti-a placut ceaiul, poti varia diverse condimente, dar in general fenicul, ansaonul şi busuiocul sunt foarte bune pt. Vata.
    Conform medicinei ayurvedice Vata este singura tipologie careia chiar nu ii este recomandat sa elimine toate produsele de origine animala, dar dc te simti bine, e super. In loc de ghee foloseste un ulei cu punct de ardere inalt. Uleiul de susan ar fi foarte bun. Iar in loc de branzica poti sa-ti faci tofu, care este de asemenea foarte bun pt. Vata.

    RăspundețiȘtergere
  3. Mananc tofu, imi fac tofu ....am mereu in frigider si am multe retete cu tofu. Eu ma simt bine fara produse de origine animala. Ma tenta untul ghee de mult timp, i-am tot dat tarcoale.....dar nu l-am incercat. Eu nu "gatesc" uleurile. Le adaug la sfasit....uneori chiar in farfurie. Am tot citit retetele tale.....imi plac foarte mult unele. Uite, si azi am facut lasagnia cu linte, deabia astept sa o mancam....dar am adaptat usor in stilul meu (nu am "calit" legumele in ghee sau ulei ci le-am inabusit in apa putin cu putin, am adaugat lintea si dupa fierbere am pus sos de rosii, am mai lasat un pic, am oprit focul si am adaugat ulei si sare....apoi am urmat indicatiile retetei tale, plus mirodenile indicate). Imi plac foarte tare mirodenile indicate de tine, le aveam in casa dar nu le combinam in mancare atat....tu m-ai inspirat. Merci mult!

    RăspundețiȘtergere
  4. Super! Poate ne imprtasesti si noua niste retete cu tofu. Eu incercat o data si nu prea mi-a placut, dar vreau sa ma incerc neaparat. Apropo, la lasagna nu ai pus tofu? Am impresia ca ar merge. Eu zic sa incerci ghee, in Ayurveda ghee nu se incadreaza la lactate. Este delicios, eu una sunt dependenta :). Uite, poate participi si tu la concurs si iti trimit un borcanel facut de mine din unt organic :). Pup!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare