Fructe la cuptor cu ghee şi mirodenii
Astăzi vreau să vă bucur cu ceva dulce. Demult nu am făcut nimic dulce, sunt în una din perioadele alea în care nu simt nevoia deloc de dulce. De fapt, de felul meu consum extrem de puţin dulce, mai degrabă îmi place gustul dulce al cerealelor, al nucilor şi al legumelor dulci decât a fructelor sau a zahărului. Este oarecum specific pentru tipologia Vata cu toate că tocmai aceasta constitutie are nevoie de gustul dulce într-o proporţie un pic mai mare pentru a menţine echilibrul. De aceea am hotărât să fac această reţetă excelentă pentru cei cu tipologia Vata, mai ales în anotimpul Vata.
Când am văzut această reţetă am fost sceptică, pentru că mi se pare cumva inutil să consumi fructele gătite, căci ceea ce e mai important în ele, vitaminele, este în mare parte distrus prin tratamentul termic. Cu atât mai sceptică am fost mult timp în ceea ce priveşte utilizarea zahărului, fie el şi brut. Însă printr-un fapt inexplicabil deocamdată pentru mine, am început să rezonez din ce în ce mai mult cu Ayurveda şi să cred în unele lucruri fără a mai căuta explicaţii ştiinţifice. Unele lucruri sunt intr-adevar evidente şi pot fi demonstrate şi cu ajutorul ştiinţei moderne. Altele, însă, pare că ţin de nişte mistere nerelevate încă, ceva asemănător Alchimiei. În Ayurveda nu se vorbeste de numarul de calorii, vitamine, minirale etc, ci de tipul de energie şi calităţi ale hranei pe care aceasta o transferă corpului.
Reţeta este excelentă pentru toate tipologiile (Vata, Pitta, Kapha), mai ales pentru Vata. Pitta ar putea utiliza condimente într-o cantitate foarte mică, iar Kapha ar putea găti fără zahăr şi după ce fructele se răcesc un pic să adauge miere dc e nevoie. Reţeta este foarte bună pt. micul dejun, dar şi ca o gustare între mese. Puteţi să serviţi fructele şi cu muesli, terci (făcut cu apă, nu lapte), granola, nuci coapte.
Ingrediente 1 porţie:
- 3 pere sau mere (nu împreună)
- După gust: zahăr brut/jaggery/nectar de cocos/rapadura, scorţişoară, ghimbir, nucşoară, cardamom măcinate şi rozmarin proaspăt sau uscat întreg.
- Ghee: câteva linguriţe
- Perele se taie bucăţi mari, se aşează pe o tavă şi se stropesc cu ghee, se presară cu zahăr şi condimente. Puteţi amesteca uşor astfel încât fructele să fie acoperite de ghee şi condimente.
Comentarii
Trimiteți un comentariu