Supă cremă de dovleac


Mmmmm...o supă PERFECTĂ pentru toamnă, anotimpul Vata. Sau poate mi se pare aşa pentru că sunt îndrăgostită de dovleac?! :) Este o supă dulce şi uşor picantă, caldă şi cremoasă, parcă îţi unge sufletul nu alta când e urât afară :). Din punct de vedere ayurvedic este bună pentru toate 3 dosha pentru anotimpul Vata. Echilibrează Vata prin gustul dulce şi prin consistenţa sa onctuoasă, conferind un sentiment de confort şi încălzind uşor.  Persoanele de tip Vata o pot servi cu puţină smântână sau iaurt de casă care va adăuga şi un gust acrisor foarte plăcut. Persoanele de tip Pitta ar putea evita condimentele picante, folosiţi doar condimente neutre (fenicul, coriandru, turmeric, chimen, plante aromatice) sau puţine condimente ,,fierbinţi'' dacă Pitta este în echilibru.

Ingrediente 3 porţii:

1 dovleac mic (butternut squash)
1-2 cepe (de apă)
1 morcov
1 Lg ghee
o bucăţica de vreo 2 cm  de ghimbir proaspăt
o linguriţă de curry picant (amestecul meu conţine: curcuma, coriandru, chimen, schinduf, fenicul, usturoi, frunze de curry, mustar)
o linguriţă de curry dulce (amestecul meu conţine coriandru, curcuma, chimen, cardamom, piper, ghimbir, cuişoare, scorţişoara, nucşoara, fenicul)
opţional, plante aromatice (oregano, maghiran), coriandru măcinat, seminţe de fenicul, turmeric dupa gust
1 Lg sare

Preparare:

  1. Dovleacul se curăţă de coajă şi de seminţe, se taie cubuleţe. Morcovul şi ceapa se curăţă şi se taie feliuţe sau cubuleţe. Ghimbirul îl puteţi tăia foarte fin, da la răzătoare sau sa-l pisati in mojar.
  2. Într-o cratiţă cu fund gros se încălzeşte ghee la foc mic şi se adaugă ceapa. Căliţi până devine translucidă. Adăugaţi ghimbirul şi condimentul curry picant, căliţi jumătate de minut până nu apare o aromă plăcută. Adăugaţi şi morcovul. Căliţi împreună 5 minute. Aveţi grijă să nu se ardă, adăugaţi puţină apă dacă e nevoie.
  3. Adăugaţi dovleacul şi căliţi-l câteva minute pe toate părţile. Apoi adăugaţi apa cât să acopere câteva degete dovleacul, sarea şi lăsaţi la înăbuşit vreo 15 minute. 
  4. Adăugaţi curry dulce şi alte condimente dacă doriţi (eu am mai pus nişte plante aromatice, turmeric şi coriandru) amestecaţi, verificaţi la gust după câteva minute. Mai adăugaţi condimente dacă e nevoie şi lăsaţi să fiabră până dovleacul este moale. Supa trebuie să aibă gust foarte dulce, uşor sărat, uşor picant şi aromat.
  5. Când supa se răceşte un pic transferaţi-o în blender şi amestecaţi până capătă o consistenţă cremoasă. 
  6. La servire puteţi presăra deasupra nişte plante aromatice, coriandru sau piper măcinat, seminţe călite de fenicul sau chimen etc.
Poftă bună!




Comentarii

Postări populare