Cartofi copti cu pastă de avocado cu usturoi
Această reţetă reprezintă varianta vegană pentru reţeta de cartofi copţi cu sos de smîntînă. E altfel, dar e super-super gustoasă. Mirosul de cartofi copţi cu coajă e incomparabil cu nimic. După părerea mea e cea mai bună modalitate de a găti cartofii. Se potrivesc perfect cu un sos cu usturoi.
Ingrediente:
- cartofi mici
- avocado bine copt, moale
- ulei presat la rece (de măsline sau floarea-soarelui)
- usturoi
- verdeaţă: oregano, busuioc, pătrunjel sau ce vă place
În privinţa cantităţilor, depinde cît doriţi să faceţi. Eu am folosit pentru 4 cartofi 1 avocado şi cîtiva căţei de usturoi. Pentru o persoană e mai mult decît de-ajuns.
- Cartofii se spală bine, se taie în jumătate şi se pun la copt in cuptor la foc mic pînă sunt moi (cam 20 min)
- Avocado se curăţă şi se pasează cu furculiţa.
- Adăugăm la pasta de avocado usturoi pasat, verdeaţă tăiată mărunt, puţin ulei şi dacă dorţiţi puţină sare, un strop de lămîie...
- Pasta se pune pe cartofi copţi, calzi.
Eu am pus acest sos şi pe feliuţe de dovlecel şi a fost tare bun. Merge si pe pîine, roşii etc.
Comentarii
Trimiteți un comentariu